1.Casablanca-Maroc

Sau cum să petreci 24 de ore în cel mai mare oraș și port al Marocului.

---

    Aventura mea începe la ora 3:oo AM cu o alarmă (5 de fapt, la un interval de 5 minute una față de cealaltă) și câteva cuvinte „de duh” bolborosite cu un efort considerabil. De ce la 3:00 AM dacă zborul este la 7:45 AM ?! Ei bine, zborul meu începe cu 4 ore mai devreme decât al pasagerilor și debutează cu un bărbierit dumnezeiesc care îmi lasă obrazul luminos și catifelat uscat și fin ca fundul unui bebeluș. Eh, sunt altele mai rele pe lumea asta…am să supraviețuiesc.

   După ce ritualul de toaletă și imagine este complet, îmbrac uniforma și verific încă o dată documentele mele de călătorie (pașaport, licențe de zbor, certificat medical, certificat de vaccinare, id-ul companiei și cel pentru poarta electronică). Check, check, check, i’m ready to go!

   Ora 4:30 AM, sunt gata de plecare, autobuzul care mă va duce spre terminalul de plecări al companiei sosește la ora 4:45 AM și nu poposește mai mult de 1 minut. Ăsta sunt eu înainte să trântesc ușa în urma mea:

   Ora 5:30 AM, ajung la terminalul de plecări al echipajului unde aștept deschiderea porții și mai apoi briefing-ul ce precede zborul, briefing unde toți membrii echipajului se întâlnesc și pun lumea la cale.

   Very fast forward și mă trezesc în aer (vorba vine, sunt treaz de la ora 3:00 remember?), deasupra Dubaiului, la 6072 km depărtare de destinație, respectiv 7 ore și 45 de minute, dar timpul zboară, zboară la propriu și aterizăm în maximă siguranță pe Aeroportul Internațional Mohammed V din Casablanca, unde suntem așteptați și transportați la hotelul în care vom poposi pentru următoarele 24 de ore. În drum spre hotel, discut cu echipajul planul de bătaie pentru restul zilei. Cei care au mai operat zborul sunt rareori interesați de explorarea orașului așa că îmi concentrez atenția spre puținii care l-au operat o singură dată sau chiar niciodată, întrucât ei sunt cei plini de energie și dornici de hoinăreală.

   Ajungem la hotel, tăvălim rapid bagajul pe toate părțile și schimbăm ținuta fiindcă în jumătate de oră ne întâlnim din nou în lobby. Zis și făcut, ne întâlnim și decidem să începem turul de forță al Marocului vizitând cea mai mare moschee a țării, a 13-a din lume ca mărime, și moscheea cu cel mai înalt minaret din lume. După ce negociem la sânge prețul care-l vom plăti taximetristului (care are ochiul format și-ți pune-n cârcă de nu poți să duci) urcăm în LOGAN…da! vezi bine! sunt mii de ele, un fel de mini București al daciilor, doar că sărmanele arată ca un șervețel după ce ți-ai suflat nasu-n trânsul. Nu știu de ce fiindcă traficul nu părea îngrozitor, poate sunt doar mulți șoferi profesioniști…

   După 15 minute în taxi și 10 dirhami de căciulă ajungem în piața care duce spre moschee.

    Avansăm spre ieșirea din piață, locul de unde se ridică impunător moscheea Hassan II și cel mai înalt minaret din lume, măsurând 210 metri (689ft)

Ne tragem în selfie chiar în fața moscheii Hassan 2, fiindcă dă bine!

   Într-un final, după multă zbenguială și multe alte selfie-uri eșuate (cu turnul poziționat în creștet), ajungem în fața moscheii și admirăm, fiindcă sincer ai ce admira.

    Construcția moscheii începe în 1986 la îndemnul ctitorului ei, regele Hassan al II-lea și este finalizată în 1993, la 4 ani după termenul limită fixat inițial. Construită parțial pe apă, pe o platformă amplasată în apele oceanului Atlantic, moscheea îndeplinește astfel dorința regelui de a îmbogăți Casablanca cu o clădire atât de mare și de minunat lucrată, încat orașul să se mândrească cu aceasta până la sfarșitul timpului.

„Îmi doresc ca această moschee să fie construită pe ape, căci tronul lui Dumnezeu se află tot pe ape. Așadar, închinătorii care vor merge să se închine în moschee, vor sta pe pământ și vor vedea doar oceanul si cerul lui Dumnezeu.”
regele Hassan II

   Pentru ridicarea moscheii, au fost angajați 10000 de oameni care au lucrat in schimburi de câte 3000, pentru 8 ani de zile, aproape exclusiv cu materiale de proveniență locală. Minaretul Marii Moschei Hassan II este cel mai înalt edificiu din Maroc și cel mai înalt minaret din lume, iar pe timpul nopții, un imens laser își aruncă lumina în direcția orașului Mecca.

6000 de meșteri, artiști și sculptori, au modelat timp de 8 ani fațadele palatului religios și imensele porți ale acestuia.

   Explorând imensa esplanadă a moscheii, am descoperit însă, adevăratul „suflet” al Marocului, copiii Casablancăi, energia și naivitatea copilăriei, freamătul vieții din Maroc și totodată contrastul dintre frunțile încrețite de apăsările vieții adulților și inocența pură și nemărginită a celor mici…cei care nu au ajuns încă să guste amarul vieții.

   Am stat o vreme și-am privit îndelung jocul lor, mai mult decât atât am înțeles de cât de puține lucruri au nevoie acești copii ca să fie fericiți, standard care crește proporțional cu vârsta, spre culmi de neatins.

   Cu zâmbetele până la urechi, alergând în jurul moscheii, au înțeles curând că sunt fotografiați iar asta le-a deschis aparent și mai mult pofta de joacă, în speranța că în acest mod vor poza mai bine în fotografiile mele.

   Subit, venind de nicăieri și pretutindeni totodată, ceva îi oprește din zburdălnicia lor-chemarea la rugăciune, a 3-a din cele 5 zilnice ale Islamului (Fajr, Dhuhr, Asr, Maghrib și Isha’a) bazate pe cei 5 stâlpi ai Islamului. Venind din înaltul cerului, chiar din foișorul situat în vârful minaretului, îndemnul la rugăciune calmează  mulțimea așternând o liniște sacră. Toți își îndreaptă atenția și trupurile în direcția Meccăi…

   Ultimele sesiuni de pozat în fața colosului și a porților acestuia, au loc acum.

   Deoarece nu putem participa la rugăciune, întrucât moscheea este deschisă doar musulmanilor pe parcursul acesteia (deși sunt organizate câteva tururi de grup zilnice, pentru vizitatori și turiști), decidem să încheiem vizita și să ne îndreptăm atenția spre Atlantic, spre digurile Casablancăi și spre porumbul fiert din căruciorul unui marocan!

   Ultima dată când am fost în Casablanca, apele atlanticului izbeau cu putere digurile orașului, astăzi însă, aceleași ape învolburate de atunci, scot la iveală un adevăr trist al Marocului…un munte de pet-uri și deșeuri la baza digurilor înaintând spre apă. În depărtare, farul din Casablanca străjuiește încă cel mai mare port al țării.

   Nu am insistat foarte mult în a descoperi oceanul și malul pietros al orașului, oboseala începea să-și spună cuvântul, iar după cele 8 ore de zbor încoronate cu vizita la moschee, decidem că e timpul să ne întoarcem spre hotel, dar în drum spre acesta să aruncăm privirea prin Old Medina-piața marocană din orașul vechi, numită Souq iar mai apoi să cinăm la un restaurant-Le rose- recomandat de personalul hotelului unde suntem cazați.

   Drumul înapoi spre taxi mă găsește din nou cu aparatul în mână, încercând să surpind pentru o ultimă dată puternicul contrast dintre generații.

Când apetitul pentru fotografie îl dezvolți de mic:

   După alte 15 minute în taxi, un Mercedes mai în vârstă ca mine ce aducea mai mult a Flinstone mobile, ajungem în Old Medina, unde sperăm să ne târguim cu comercianții pentru cel mai bun preț al uleiului de argan, un renumit produs găsit aici din abundență.

   E o adevărată aventură chiar și simpla orientare în această piață, unde toată lumea urlă, fluieră, cântă, te abordează cu tot felul de oferte și, spre surpiza mea, îți vorbesc limba. Faptul că am întâlnit mulți marocani care vorbeau relativ cursiv românește, nu este de mirare, având în vedere comerțul cu piele pe care aceștia îl făceau cu foarte mulți români în perioada comunistă. Clienți valoroși românii, care cumpărau piele de aici pentru ca mai apoi să o vândă în țară la extra preț.

   Găsim și uleiul de argan, ne țigănim jumătate de oră pentru el, pretindem că suntem căsătoriți chiar, pentru discounturi mai bune (cine n-ar face discount unui cuplu în luna de miere!) și pornim încet în căutarea restaurantului Le Rose, pentru cină și încheierea zilei. O dată ajunși, suntem bine primiți și serviți cu pâine caldă cu unt sărat și măsline negre.

   Știam deja ce vom servi la cină, absolut simplu să te decizi, pur și simplu asculți recomandările cunoscătorilor, în cazul nostru ne-a fost recomandat Veal Tagine-o rețetă tradițională marocană, mai exact carne de vițel servită și gătită într-o oală de argilă, cu renumitul couscous, prune și fulgi de migdale. Yum! Nu sunt un iubitor al cărnii de vită, dar Tagine chiar mi-a plăcut, așa că am lăsat oala goală, spre surprinderea mea.

   A urmat împărțitul pozelor, de pe GoPro-uri și telefoane, în timp ce savuram ultimele pahare de suc de portocale și împărtășeam concluziile zilei.

    Pornim spre hotel și ajungem acolo 10 minute mai târziu, la ora 9:00 PM ora Marocului, adică după ceasul nostru, miezul nopții în Dubai. Obosiți dar bucuroși de izbânda noastră, ne retragem fiecare spre camere, pentru un duș și o binemeritată odihnă.

   A doua zi dimineața, o altă alarmă îmi dă trezirea. Wake-up call-ul dinaintea fiecărui zbor. Ora 10:00 AM, zborul meu începe cu 4 ore mai devreme decât al pasagerilor, cu un bărbierit dumnezeiesc (parcă ți-am mai spus asta!) ,uniforma arată bine, documentele sunt ok și mă îndrept cu echipajul spre aeroport. 7 ore și 45 de minute și 6072 km până acasă, sau Dubai, locul căruia îi spun acum casă.

    Maroc, nu promit că mă întorc, dar dacă o voi face, o voi face din nou cu drag!